Demisii printre guvernatorii regionali din Rusia. „Șobolanii părăsesc barca”

Demisii printre guvernatorii regionali din Rusia. „Șobolanii părăsesc barca”
Demisii printre liderii regionali ruși. Se speculează că aceștia nu mai susțin războiul sau sunt pedepsiți pentru că nu au fost suficient de loiali președintelui Vladimir Putin. Sursă foto: Hepta - Mikhail Metzel

Cinci guvernatori regionali din Rusia au anunțat marți, în decurs de numai cinci ore, fie că vor demisiona, fie că nu vor mai candida pentru un nou mandat. Anunțurile au produs stupoare şi speculaţii.

Demisii printre liderii regionali ruși

Primii care şi-au anunţat demisia au fost Serghei Şvacikin, din regiunea Tomsk din Siberia, şi colegul său, Igor Vasiliev, din Kirov, la circa 1.000 de kilometri nord-est de Moscova, relatează DPA, citată de Agerpres.

Au urmat guvernatorii din regiunea Saratov şi din Republica Mari El.

Nikolai Liubimov, guvernatorul regiunii Riazan, a anunțat că nu vrea să mai candideze pentru un al doilea mandat.

Printre motivele oficiale invocate se numără vârsta sau faptul că au stat deja prea mult în funcție.

Analist: Șobolanii mai bine părăsesc barca

Pe Telegram, oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva acești politicieni nu ar mai dori să sprijine războiul împotriva Ucrainei şi consecințele lui asupra regiunilor pe care le administrează.

Cum Rusia e vizată de puternice sancțiuni occidentale, multe companii au plecat și oamenii își pierd locurile de muncă.

Demisiile ar putea fi un semn că nava se scufundă şi că „şobolanii mai bine părăsesc barca”, a spus analistul politic Abbas Galliamov.

În schimb, alții au speculat că politicienii în cauză își pierd funcțiile pentru că nu au fost suficient de loiali Kremlinului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`