Deputații britanici dau, vineri, un prim vot pe acordul de Brexit. Premierul Boris Johnson își testează în premieră majoritatea confortabilă

Publicat: 20 12. 2019, 10:31
Foto: Boris Johnson (sursă: hepta.ro)

Deputații britanici decid, vineri, dacă susțin sau nu planul premierului de a scoate Marea Britanie din UE în 31 ianuarie, relatează BBC.

Proiectul de Acord de Retragere din UE ar putea interzice guvernului să extindă perioada de tranziție – timp în care Marea Britanie a părăsit blocul comunitar efectiv, dar încă îi respectă o bună parte din reguli – după anul 2020.

Boris Johnson spune că acordul ar pune capăt „amânării și ranchiunii” și ar aduce „certitudine”.

De partea cealaltă, criticii spun că înțelegerea ar face viitorul incert pentru Marea Britanie și ar putea îngreuna parafarea unui acord comercial cu UE.

Cu toate acestea, guvernul insistă că ar putea ajunge la un acord comercial până la finalul perioadei de tranziție.

Acordul, care a fost convenit de premierul Boris Johnson cu liderii statelor UE în luna octombrie, a fost cuprins în Discursul Reginei de joi, care a setat prioritățile guvernului de anul viitor.

Deputații îl vor dezbate pentru prima oară, vineri, în Camera Comunelor, urmând ca la o a doua lectură să-și dea votul asupra principiilor generale.

Cu conservatorii câștigând o majoritate de 80 de mandate la alegerile generale de săptămâna trecută, este de așteptat ca proiectul de acord să fie adoptat cu ușurință într-o primă fază, până la noi discuții și până când acesta va ajunge în Camera Lorzilor.

Deputații au primit trei zile în plus pentru noi dezbateri, 7, 8 și 9 ianuarie. În orice caz, premierul Boris Johnson este sigur că proiectul de acord poate fi transformat în lege până la termenul-limită de 31 ianuarie.