Dezastru în India: 13 morți şi 36 de dispăruți după o viitură care s-a produs în regiunea Caşmir (video)
Un număr de 13 persoane au decedat şi alte 36 au dispărut după ploile torenţiale care au provocat o viitură în apropiere de Amarnath, un altar hindus amenajat într-o peşteră situată în regiunea Caşmir din India, informează agerpres.
13 persoane au murit
Cu ocazia unui pelerinaj anual, zeci de mii de hinduşi traversează gheţari şi poteci întrerupte de cursuri de apă pentru a ajunge la acea peşteră, ce conţine stalagmite de gheaţă şi care este considerată o manifestare fizică a zeului Shiva.
Echipele de salvare au recuperat opt cadavre după ce o rupere de nori s-a produs în proximitatea peşterii, a anunţat şeful Poliţiei din Caşmir, Vijay Kumar.
„Mai multe corturi şi bucătării comunitare au fost luate de ape în timpul unei viituri”, a explicat acesta.
Un alt oficial indian, care nu a fost însă autorizat să stea de vorbă cu reprezentanţii mass-media, a dezvăluit că bilanţul tragediei este mai mare, fiind de 13 victime, întrucât alte cinci cadavre au fost recuperate între timp de echipele de intervenţie.
Operațiunile de căutare și salvare, în desfășurare
Prim-ministrul Narendra Modi a publicat pe Twitter un mesaj în care s-a declarat profund îndurerat şi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.
„Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în curs de desfăşurare. Toată asistenţa posibilă este furnizată celor afectaţi„, a adăugat premierul Indiei.
Peştera este acoperită cu zăpadă în cea mai mare parte a anului, însă autorităţile indiene le permit pelerinilor să o viziteze pentru 45 de zile în timpul verii, după ce creşterea temperaturilor provoacă topirea gheţii şi facilitează accesul în zonă, relatează agerpres.