Dezastru în sudul Indiei din cauza inundațiilor: Zeci de persoane au murit sau sunt date dispărute, iar viiturile și alunecările de teren au devastat comunitățile din regiune (VIDEO)

Dezastru în sudul Indiei din cauza inundațiilor: Zeci de persoane au murit sau sunt date dispărute, iar viiturile și alunecările de teren au devastat comunitățile din regiune (VIDEO)
Foto: captură YouTube / World is Dangerous

Peste 20 de persoane au murit în inundațiile devastatoare din sudul Indiei, unde ploile abundente au făcut prăpăd. Au avut loc alunecări de teren, mai multe locuințe au fost luate de viitură, iar locuitorii districtului Kottayam din statul indian Kerala au rămas izolați.

Sudul Indiei, devastat de inundații și alunecări de teren pe fondul ploilor din ultimele zile

Ploile masive din ultimele zile au provocat alunecări de teren, ceea ce agravat situația, iar la eforturile de salvare contribuie și armata indiană. Autoritățile au folosit elicoptere pentru a trimite provizii și personal către zonele în care oamenii au rămas izolați.

Într-un incident tragic, autoritățile au confirmat moartea unei familii de șase persoane, printre care o bunică în vârstă de 75 de ani și trei copii, după ce casa lor a fost luată de ape.

Sub resturile lăsate în urmă de alunecările de teren au fost găsite și trupurile neînsuflețite a trei copii – cu vârste de 4, 7 și 8 ani. Căutările continuă în districtul Idukki, unde cel puțin cinci persoane sunt încă de negăsit, transmite BBC.

La eforturile de evacuare din Kollam și din alte orașe costiere sunt folosite și vase de pescuit. Aici, apelele au luat porțiuni de drum și au smuls copacii din rădăcini.

Zeci de persoane au fost date dispărute și există temerea că bilanțul victimelor ar putea crește în continuare.

La operațiunile de salvare contribuie chiar și localnicii. Duminică, aceștia au ajutat pompierii și armata să îndepărteze nămolul, pietrele și copacii din zonele afectate, iar căutările continuă.

Autoritățile au organizat tabere de refugiați în mai multe zone din statul Kerala.

Ploile abundente nu sunt tocmai un fenomen neobișnuit în Kerala, unde solurile umede și lacurile care cândva protejau comunitățile de inudanții au dispărut pe fondul urbanizării tot mai mari.