Dezastru în Noua Zeelandă, după erupția vulcanică. Bilanțul victimelor crește în continuare
Opt persoane sunt în continuare date dispărute marţi dimineaţă după ce un vulcan a erupt pe Insula Albă în ziua precedentă, cinci decese sunt confirmate, iar 31 de persoane sunt spitalizate, a anunţat poliţia, relatează DPA şi AFP preluate de Agerpres.
Prim-ministrul Jacinda Ardern a declarat în cadrul unei conferinţe de presă din oraşul Whakatane că toate persoanele care nu au fost găsite încă sunt presupuse moarte, iar printre ei se află cetăţeni neozeelandezi, precum şi turişti din Australia, Marea Britanie, SUA, China şi Malaezia.
Ardern a spus că existau două grupuri pe insula foarte populară în rândul turiştilor, dintre care unul a putut fi evacuat, în timp ce cealaltă se afla prea aproape de craterul care a erupt.
Ea a precizat că în urma zborurilor efectuate deasupra insulei în cursul nopţii nu au fost detectate semne de viaţă.
„Vă împărtăşim durerea incomensurabilă în acest moment şi timp. Pentru moment, datoria noastră este de a-i readuce acasă pe cei iubiţi”, a mai spus ea.