Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko este de părere că liderul de la Kremlin nu vrea un conflict direct cu NATO, însă forțele militare rusești pot „reacţiona”, potrivit realitatea.net.
Dictatorul din Belarus susține că Ucraina „provocă Rusia” şi a insistat că Belarus este pro-pace.
„În mod categoric, nu acceptăm niciun război. Am făcut şi facem tot posibilul acum ca să nu existe un război. Sincer, datorită mie au început negocierile dintre Ucraina şi Rusia”, a meționat liderul belarus.
„Dar de ce Ucraina, pe al cărei teritoriu se desfăşoară un război, unde au loc acţiuni militare, mor oameni – de ce nu este Ucraina interesată de aceste negocieri?”, a adăugat Aleksandr Lukaşenko.
Preşedintele belarus a mai transmis că ar fi „inacceptabil” să fie folosite arme nucleare, dar nu a putut afirma dacă Rusia are astfel de planuri.
„Nu numai că folosirea armelor nucleare este inacceptabilă pentru că ar fi chiar lângă noi, nu ne aflăm peste ocean ca Statele Unite. Este, de asemenea, inacceptabil, deoarece ar putea lovi globul terestru care ar zbura de pe orbită cine ştie unde. Dacă Rusia este sau nu capabilă de acest lucru – aceasta este o întrebare pe care trebuie să o adresaţi leadershipul rus”, a explicat Aleksandr Lukaşenko.
Lukaşenko a mai spus că Putin nu doreşte un conflict direct cu NATO şi a îndemnat Occidentul să se asigure că acest lucru nu se va întâmpla: „Cel mai probabil nu vrea (n.r. Putin) o confruntare globală cu NATO (…) Faceţi tot posibilul să împiedicaţi acest lucru. Altfel, chiar dacă Putin nu vrea, armata va reacţiona”, a subliniat liderul belarus.
Luni, Armata belarusă a transmis pe neaşteptate că au loc exerciţii militare care au stârnit îngrijorări în Ucraina. Totodată, joi, Aleksandr Lukaşenko a asigurat că exerciţiile nu au ameninţat pe nimeni.
„Nu ameninţăm pe nimeni şi nu vom ameninţa pe nimeni. Mai mult decât atât, nu putem ameninţa – ştim cine ni se opune, aşa că a declanşa un fel de conflict, un fel de război, aici, în Occident nu este absolut deloc în interesul statului belarus. Aşa că Occidentul poate sta linişti”, a declarat Lukaşenko.