Din cauza încălzirii globale, Marea Britanie a decis ca până în 2025 să închidă toate centralele cu cărbune
Guvernul britanic a anunțat că plănuiește închiderea tuturor centralelor energetice cu cărbune până în anul 2025. Potrivit agerpres, Marea Britanie urmează să închidă 3 centrale în 2016.
„În cursul primăverii următoare vom lansa o consultare pentru a stabili calendarul de închidere a termocentralelor cu cărbune care nu sunt modernizate”, a declarat ministrul britanic al energiei, Amber Rudd.
Aceasta a mai declarat că până în 2025, toate centralele energetice care nu au sisteme moderne de reducere a poluării cu gaze cu efect de seră.
Dintre cele 12 termocentrale cu cărbune care funcționează în Marea Britanie, 3 vor fi închise în 2016, iar celelalte 9 vor fi evaluate, și modernizate sau închise, după caz.
Ministrul a mai precizat că centralele electrice care vor fi închise vor fi înlocuite de „alternative fiabile, interesante sub aspect financiar și echipate cu sisteme de reducere a emisiilor” de gaze cu efect de seră.
Aceasta a precizat că ele vor fi înlocuite de centrale moderne, pe gaz, iar vechile centrale nucleare vor trece printr-un program de modernizare.
Potrivit datelor oficiale din Marea Britanie, în 2014, 30% din energia electrică producă în Regatul Unit provenea din arderea cărbunelui, 19% din energii regenerabile (eoliene, etc), 30% din gaz și 19% din centrale nucleare.