Dmitri Medvedev: Aderarea R. Moldova la UE e posibilă prin crearea noii Românii Mari. Politicienii români dansează politic în jurul Moldovei, fapt amuzant, dar consecințele pot fi mult mai puțin amuzante

Dmitri Medvedev: Aderarea R. Moldova la UE e posibilă prin crearea noii Românii Mari. Politicienii români dansează politic în jurul Moldovei, fapt amuzant, dar consecințele pot fi mult mai puțin amuzante
Dmitri Medvedev a trecut la amenințări la adresa R. Moldova și României, după ce prima a primit statut de candidată pentru aderarea la UE. Foto: Hepta - Ekaterina Shtukina

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și un apropiat al lui Vladimir Putin, a susținut că aderarea Republicii Moldova la UE nu e posibilă direct, ci doar prin crearea „noii Românii Mari”. El a ironizat apoi politicienii de la București, afirmând că de mult timp „dansează politic în jurul Moldovei”. Apoi a trecut la amenințări.

Medvedev, despre aderearea R. Moldova la UE și unirea cu România

„Republica Moldova a intrat în lunga coadă de state ce așteaptă aderarea la UE, proces întins pe zeci de ani. Drum bun! Dar ei vor mai repede, prin urmare, există o altă cale de a obține aderarea la UE: crearea unei noi Românii Mari”, a scris Dmitri Medvedev, pe canalul său de Telegram, potrivit TASS.

Oficialul rus a mai susținut că de mult timp „politicienii români dansează politic în jurul Moldovei”, iar acest lucru se întâmplă acum și la propriu. El a făcut apoi referire la hora jucată de politcieni români și moldoveni în ziua în care a avut loc, la Chișinău, o ședință comună a Parlamentelor celor două țări.

„A părut destul de amuzant. Cu toate acestea, consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, a scris Medvedev, amenințător.

R. Moldova e oficial stat candidat pentru aderarea la UE

Amintim că Republica Moldova, alături de Ucraina, a primit săptămâna aceasta statutul de candidat pentru aderarea la UE.

Președinta Maia Sandu a reacționat printr-un mesaj optimist, dar a avertizat asupra lungului drum de reforme ce urmează: „Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”.

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a vorbit, pentru B1 TV, despre ajutorul pe care România l-a acordat Republici Moldova în acest proces.

„Rezultatul (…) e unul care se datorează în foarte bună măsură și eforturilor României și mai ales ale președintelui României. În principal e meritul R Moldova, cu un leardership european profund dedicat reformelor instutuționale profunde. E un rezultat meritat de R Moldova. Asta nu înseamnă că România va înceta în vreun moment să sprijine deplin acest efort al R Moldova de a fi mai aproape și de a se integra, în final, în UE”, a precizat Aurescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe