Doi britanici, condamnați la închisoare după ce au ținut ca sclav timp de două decenii un imigrant nigerian

Publicat: 08 12. 2015, 21:21
Foto: mirceacolceag.wordpress.com

Doi britanici, sot și soție, au fost condamnați la câte 6 ani de închisoare pentru că au ținut în sclavie, timp de peste două decenii, un imigrant nigerian, informeaza B1TV.

 Sentința a fost dată de un tribunal londonez. Britanicii, de asemenea de origine nigeriană, au adus victima în Marea Britanie în 1989, pe cand avea 14 ani, a arătat procuratura britanică.

Acestia i-au spus adolescentului că îl vor educa și îl vor plăti, însă l-au forțat să lucreze pentru ei fără să îl plătească și l-au amenințat cu deportarea dacă ar fi încercat să scape.

Bărbatul, acum în vârstă de 40 de ani, a fost obligat să gătească, să facă curățenie, să se ocupe de grădină și să aibă grijă de copiii cuplului, timp de până la 17 ore pe zi, potrivit procurorilor.