Donald Trump a votat anticipat. Actualul președinte al Statelor Unite a ales la West Palm Beach, Florida

Publicat: 24 10. 2020, 19:36
FOTO: Hepta.ro

Sâmbătă, 24 octombrie, președintele american Donald Trump a votat anticipat, într-o secție din West Palm Beach, Florida. Șeful statului a ales cu 10 zile înainte de data alegerilor prezidențiale de peste ocean, informează AFP, scrie Agerpres.

Donald Trump și-a exercitat sarcina de cetățean cu 10 zile înainte de alegerile prezidențiale din State, într-o bibliotecă din Florida. Peste 55 de milioane de cetățeni americani au ales să voteze în avans, teama de COVID-19 și criza sanitară au fost printre motivele pentru care cetățenii au decis să procedeze astfel.

„Este un vot extrem de sigur, cu mult mai sigur decât atunci când vă trimiteţi buletinul de vot prin poştă”, a declarat miliardarul republican, care afirmă mereu, fără a aduce probe, că există riscul unor fraude masive legate de votul prin corespondenţă. Totul este perfect, în manieră foarte strictă, cu respectarea regulilor”, a adăugat el, explicând că a votat pentru „un tip pe nume Trump”, scrie sursa citată mai sus.