Două cutremure cu magnitudini de 7 s-au produs în nordul statului Chile

Publicat: 17 03. 2014, 08:03

Două cutremure cu magnitudini de 7 s-au produs, duminică, la un interval de un minut, pe coasta de nord a statului Chile, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), citat de AFP.

Primul cutremur a avut loc la ora 21.46 GMT (23.46, ora României), la 61 de kilometri de Iquique şi la o adâncime de 68 de kilometri, în timp ce al doilea a fost localizat la 16 kilometri de acest oraş de pe coastă şi la o adâncime de 33 de kilometri.

Oficiul chilian pentru situaţii de urgenţă (Onemi) a înregistrat un singur cutremur, care „nu a cauzat pagube sau victime şi nici perturbări în servicii (…), potrivit primelor informaţii”.

Conform unui prim raport oficial chilian, care se bazează pe informaţii primite de la Centrul de Seismologie al Universităţii din Chile, magnitudinea cutremurului este de 6,3 pe scara Richter.

Onemi a mai anunţat că „există o probabilitate de producere a unui tsunami minor între localităţile Arica şi Tocopilla, în nordul Chile”, mărginit de Oceanul Pacific.

Autorităţile au ordonat evacuarea preventivă a locuitorilor celor două localităţi.