Două trenuri au intrat în coliziune în Coreea de Sud: O persoană a murit și alte 80 au fost rănite
O persoană a murit, iar alte 80 au fost rănite după ce două trenuri au intrat în coliziune, marți, în zona coastei de est a Coreei de Sud, a anunțat agenția de presă sud-coreeană, citată de AFP.
Coliziunea, care a avut loc către ora locală 18.00 (12.00, ora României), a provocat deraierea unuia dintre cele două trenrui. Un pasager a murit, iar alţi aproximativ 80 primeau îngrijiri după ce au fost răniţi, a adăugat agenţia de presă citând serviciile de urgenţă.
Securitatea transporturilor publice a devenit un subiect extrem de important în această ţară după naufragiul feribotului Sewol, pe 16 aprilie, în care au murit peste 300 de persoane, majoritatea liceeni care efectuau o excursie şcolară.