Dovezile masacrului din orașul ucrainean Bucha: Imagini din satelit cu o groapă comună în care ar putea fi 300 de cadavre

Dovezile masacrului din orașul ucrainean Bucha: Imagini din satelit cu o groapă comună în care ar putea fi 300 de cadavre
Masacru comis de ruși în orașul ucrainean Bucha. Imagine din satelit cu o groapă comună. Sursă foto: Maxar Technologies - maxar.mediavalet.com

Imagini din satelit din orașul ucrainean Bucha, acolo unde rușii au comis un adevărat masacru, arată un șanț lung de 13 de metri în curtea unei biserici, pe locul în care a fost descoperită o groapă comună. Anatoliy Fedoruk, primarul orașului, a declarat că acolo ar putea fi până la 300 de cadavre.

Groapă comună cu posibil 300 de cadavre în Bucha

Imaginile din satelit au fost surprinse pe 31 martie de compania americană Maxar. Aceasta a transmis că a putut observa semne că acolo s-au făcut săpături încă din 10 martie.

Supraviețuitorii susțin că primele cadavre au fost îngropate acolo chiar de când a început războiul.

Jurnaliști CNN ajunși la fața locului au văzut cadavre în pungi aruncate acolo. Localnicii spus că ar fi circa 150 de trupuri, dar primarul Bucha a afirmat că ar putea fi până la 300.

Zelenski: Soldații ruși sunt, în fapt, niște criminali și violatori care merită să moară

În cel mai dur discurs al său de la începutul invaziei ruse, președintele ucrainean Volodimir Zeleneski a vorbit despre atrocitățile comise de ruși în țara sa: „criminali, violatori, jefuitori care-și spun că sunt o armată și care merită doar să moară pentru ce au făcut”.

El s-a adresat direct mamelor soldaților ruși. Și a revenit apoi cu un mesaj chiar mai dur: „Vreau ca fiecare mamă a fiecărui soldat rus să vadă cadavrele oamenilor uciși în Bucha, în Irpin, în Hostomel. (…) De ce au fost omorâți? Ce a făcut omul care doar se plimba pe stradă cu bicicleta? (…) Cum au putut fi violate și ucise femei în fața copiilor? Cum au putut fi profanate cadavrele lor? De ce au strivit trupurile oamenilor cu tancurile? Ce a făcut orașul Bucha Rusiei? Cum a putut fi posibil așa ceva? Chiar dacă ați crescut jefuitori, cum de au devenit și măcelari? Nu puteați să nu fiți conștienți de ce zace în copiii voștri”.

Urmăriți B1TV.ro și pe