După ani de despărțiri și regrete, Jennifer Aniston ar putea fi din nou îndrăgostită. De cine s-a apropiat vedeta

După ani de despărțiri și regrete, Jennifer Aniston ar putea fi din nou îndrăgostită. De cine s-a apropiat vedeta
Foto: Facebook/Jennifer Aniston.

Jennifer Aniston pare să fi intrat într-un nou capitol al vieții personale, după o lungă perioadă în care a păstrat secretul în privința relațiilor. Actrița în vârstă de 56 de ani a fost fotografiată în Mallorca în compania lui Jim Curtis, un cunoscut antrenor american specializat în dezvoltare personală și terapie prin hipnoză.

Cei doi au petrecut weekendul de 4 iulie pe insula spaniolă, însoțiți de câțiva prieteni apropiați, printre care actorul Jason Bateman și soția acestuia, Amanda Anka.

Potrivit publicației Daily Mail, Aniston părea relaxată și zâmbitoare, iar atmosfera din jurul grupului a fost una liniștită. Ea l-ar fi prezentat pe Curtis drept „un prieten apropiat”, însă apropierea dintre ei a fost suficientă pentru a amplifica teoriile cu privire la o posibilă relație.

Jim Curtis este o figură cunoscută în mediul online, unde are peste jumătate de milion de urmăritori pe Instagram. Se prezintă ca „transformational coach” și „hypnotherapist” și publică frecvent mesaje motivaționale și afirmații pentru vindecarea emoțională.

De altfel, Jennifer Aniston interacționează de ceva vreme cu postările acestuia. A apreciat mai multe dintre ele și chiar a promovat, în luna mai, una dintre cărțile lui Curtis, Shift: Quantum Manifestation Guide.

Când au mai fost văzute cele două vedete împreună

Nu este pentru prima dată când cei doi apar împreună. În urmă cu o lună, au fost văzuți la un hotel de lux din California. Iar în trecut, Aniston a vorbit deschis despre faptul că a apelat la hipnoză pentru a depăși teama de zbor, un detaliu care a alimentat și mai mult interesul în jurul acestei conexiuni.

Trecutul amoros al actriței este bine cunoscut publicului. După divorțul de Brad Pitt și, mai târziu, despărțirea de Justin Theroux, Aniston a mărturisit că a traversat perioade dificile. A încercat tratamente de fertilitate și a declarat că regretă că nu și-a conservat fertilitatea la timp. În ciuda acestor episoade, a spus că nu are regrete și că a învățat să meargă mai departe.

Recent, fostul ei soț, Justin Theroux, s-a recăsătorit într-o ceremonie discretă. Potrivit apropiaților, Aniston a fost una dintre primele persoane care i-au transmis urări de bine.

În ceea ce privește relația cu Jim Curtis, niciunul dintre ei nu a făcut comentarii oficiale. Totuși, atmosfera relaxată din Mallorca și gesturile de apropiere par să indice o legătură care depășește simplele colaborări profesionale.