Elefanții dintr-o rezervație naturală din Gabon, decimați de braconaj

Elefanții dintr-o rezervație naturală din Gabon, decimați de braconaj
foto: National Geographic Voices

Populațiile de elefanți de pădure dintr-una dintre cele mai importante rezervații din Africa Centrală, aflată în Gabon, s-au redus cu aproape 80% într-un deceniu din cauza braconajului. Conform unui studiu,peste 25.000 de elefanți din parcul național gabonez de la Minkébé ar fi putut fi uciși pentru fildeș între 2004 și 2014.

"În condițiile în care există mai puțin de 100.000 de elefanți în toată Africa centrală, această subspecie este amenințată cu extincția dacă guvernele și agențiile de protecție nu acționează rapid", a avertizat John Poulsen, profesor de ecologie tropicală la Universitatea Duke din Carolina de Nord.

În centrul și în părțin din nordul parcului care se află la șase kilometri de un drum național camerunez, populațiile de elefanți au fost decimate. Apropierea de această axă rutieră facilitează braconajul pentru cei din Camerun care pot ajunge ușor în parc și pot transporta fildeșul în Douala, un centru major de trafic internațional de fildeș.

"Timpul presează și pentru a salva elefanții de pădure trebuie să creăm noi zone multinaționale de protecție și să coordonăm eforturile internaționale de poliție pentru a-i urmări penal pe braconierii care comit delicte criminale împotriva faunei sălbatice în alte țări", a recomandat profesorul Poulsen, conform Agerpres.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:28 - Cristina Rizea (PSD): Atunci când Marcel Ciolacu va fi președintele României va numi un premier de la un alt partid, de la PNL. Sperăm că guvernarea va continua și din 2025 încolo (VIDEO)
19:25 - Ciolacu, despre vila din Aviatorilor: Am văzut mizeriile care se aruncă împotriva lui Neacșu. Nu poți să fii atât de mojic să nu îți asumi ce faci când ești prim-ministru / Nu Administrația Prezidențială trebuie să solicite locuință de protocol, ci altă instituție
19:20 - Orășenii mutați la sat, dezamăgiți de localnicii din mediul rural: „Nu citesc o carte. Femeile au unghii lungi și zero pagini citite”
19:02 - Ionuț Moșteanu (USR), despre Ilie Bolojan: Elena Lasconi l-a propus premier, în ideea în care noi ne dorim o guvernare de dreapta, care să schimbe niște lucruri care nu merg în țara asta (VIDEO)
18:58 - Daniel Constantin: Ilie Bolojan n-a dat un răspuns direct la posibilitatea de a fi premier / USR nu se reformează, nu stau decât să bage bățul prin gard (VIDEO)
18:40 - O femeie a murit în fața spitalului din care tocmai fusese externată. Familia îi acuză pe medici de malpraxis / A fost deschisă o anchetă
18:32 - Israelul anunță ONU că pun capăt acordului de cooperare din 1967 cu UNRWA pe fondul avertismentului organizației de înfometare a populației din Gaza
18:21 - Oana Lis, dezvăluiri triste despre starea lui Viorel: „Îi e frică să nu moară”
18:15 - CS Dinamo și-a adus antrenor de la Barcelona. Câți bani va câștiga spaniolul în cele trei sezoane
17:58 - Cât cere o femeie pentru un apartament cu doar două camere în Cluj: „Deschideți, sunt la ușă cu banii”