Elveția: O scrisoare cu bombă a explodat în clădirea Swissnuclear. Doi oameni sunt răniți

Elveția: O scrisoare cu bombă a explodat în clădirea Swissnuclear. Doi oameni sunt răniți
O scrisoare care conţinea o bombă a explodat, joi, într-un birou din clădirea producătorilor de energie nucleară Swissnuclear din Olten, Elveţia, rănind doi oameni, notează site-ul Strait Times. "Explozia a...

O scrisoare care conţinea o bombă a explodat, joi, într-un birou din clădirea producătorilor de energie nucleară Swissnuclear din Olten, Elveţia, rănind doi oameni, notează site-ul Strait Times.

„Explozia a avut loc la ora 8:00 (6:15 GMT) în timp ce angajaţii deschideau scrisorile ca în fiecare dimineaţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonale, Thalia Schweizer.

Cei doi oameni răniţi au fost transportaţi la spital unde primesc îngrijiri medicale.

Swissnuclear este o federaţie care grupează operatorii elveţieni de centrale nucleare.