Emmanuel Macron i-a promis cetățenia franceză și un loc de muncă imigrantului ilegal care a salvat un copil (FOTO, VIDEO)

Publicat: 28 05. 2018, 13:28

Tânărul din Mali care a salvat un copil agățat de balustradă, la etajul al patrulea al unui bloc din Paris va primi cetățenia franceză și va fi integrat în serviciul civil de pompieri. Anunțul a fost făcut luni de președintele Emmanuel Macron, după o întâlnire cu Mamoudou Gassama, care este imigrant ilegal, informează AFP.

”Toate actele vor fi rezolvate” a declarat președintele francez după discuția pe care a avuit-o cu tânărul devenit erou în Paris.

Ca într-un film cu omul-păianjen, fără să stea pe gânduri, imigrantul s-a urcat la etajul al patrulea al unui bloc și a salvat un copil agăţat de balustradă. Incidentul s-a petrecut într-un moment de neatenţie al părinţilor.

Fără ezitare, Mamoudou Gassama, care se afla într-un local de pe stradă, a început să urce etajele inferioare unul căte unul, până la cel de-al patrulea, unde se afla micuţul. Tânărul l-a ridicat pe copil în siguranţă, în aplauzele celor de jos.

Omul, catalogat de mulţi un adevărat erou, a povestit că a acţionat din instinct fără a se gândi la siguranţa sa.

”Am auzit mulți oameni strigând şi mașinile care claxonau. Am ieșit şi am alergat să mă uit la soluții pentru a-l salva. Am reușit să mă prind de balcon şi am început să mă urc aşa şi, mulțumesc lui Dumnezeu, am reuşit să îl salvez”, a declarat tânărul.

Filmuleţul cu salvarea copilului a adunat milioane de vizualizări pe platformele sociale, unde tânărul este comparat cu celebrul „om-păianjen”.

Autorităţile din Paris îi acuză acum pe părinţi de neglijenţă, iar tatăl a fost reţinut de poliţie.

Recompensă pentru eroul de la Paris

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.