Estul Ucrainei, într-un PERICOL continuu. Se vorbește despre CRIME DE RĂZBOI
Ministrul ucrainean de Externe s-a declarat îngrijorat cu privire la intensificarea acțiunilor forțelor ruse teroriste din Donbas.
Există chiar și alte surse care vorbesc despre o ofensivă înfricoșătoare a forțelor ucrainene într-o încercare de a crea „noi realități pe teren”.
Peste 13 civili și-au pierdut viața în ultimele zile, iar mii de locuitori au rămas fără curent electric, apă și gaz, potrivit Europaliberă.org.
Ucraina și Rusia și-au trimis săgeți una alteia, marți, după intensificarea confruntărilor armate în regiunile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei.
Kievul susține că partea adversă a lansat ofensivă în zona localității Avdiivka, oraș cu 20.000 de locuitori, încălcând, astfel, prevederile acordului de armistițiu care a fost încheiat în urmă cu doi ani.
După discuția cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, Poroșenko a vorbit despre pierderile pe care le-a suferit armata sa.
„Au fost răniți sau uciși din cauza loviturilor sistemelor de artilerie instalate de militanți ruși în cartiere de locuințe, astfel ca trupele ucrainene să nu poată riposta”, a declarat președintele Ucrainei.
“Confruntările de la Avdiivka au făcut necesară convocarea pentru marți după-masă, la Viena, a Consiliului Permanent de Securitate OSCE, la cererea delegației ucrainene.
Într-o relatare din Ucraina, AFP scrie că noile confruntări par să confirme temerile Kievului că instalarea noului președinte american Donald Trump, care l-a lăudat mereu pe liderul rus Vladimir Putin, ar putea da apă la moară Moscovei în conflictul din Donbass”, potrivit sursei citate.