Expert olandez, concediat după ce a arătat le o prelegere publică fotografii cu victimele avionului Malaysia Airlines, doborât în estul Ucrainei

Expert olandez, concediat după ce a arătat le o prelegere publică fotografii cu victimele avionului Malaysia Airlines, doborât în estul Ucrainei
Foto: theguardian.com

Un expert olandez care a participat la identificarea victimelor zborului MH17 doborât în 2014, în estul Ucrainei, a fost concediat după ce a arătat fotografii cu victimele la o prelegere publică, informează AFP, citând Guvernul olandez.

„Colaborarea cu George Maat s-a încheiat”, a anunţat ministrul Justiţiei Ard van der Steur, calificând prelegerea expertului drept „complet nepotrivită şi de prost gust”.

Prelegerea a fost susţinută în faţa a peste 150 de persoane, iar în timpul ei fost arătate poze care ar fi fost autorizate în scopuri educaţionale, dacă nu ar fi fost permis accesul publicului larg în sală. În timpul prelegerii susținute, George Maat, antropolog de la Universitatea Leiden din Maastricht, a arătat poze cu bucăţi din cadavrele unor victime şi a prezentat elemente din procesul de identificare.

Maat este acuzat și că a făcut comentarii despre cauzele prăbuşirii avionului, despre care a spus că sunt „incorecte”, aprecieri care nu intră în aria sa de expertiză, a declarat un purtător de cuvânt al Echipei naţionale olandeze de legişti criminalişti LTFO, Thomas Aling.

Avionul aparținând companiei Malaysia Airlines a fost doborât în iulie 2014, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi.

Toţi cei 298 de pasageri şi membri ai echipajului care se aflau la bordul avionului, majoritatea olandezi, au murit.

Autorităţile ucrainene şi Occidentul afirmă că avionul a fost doborât de către separatişti proruşi, cu un lansator de rachete de tip Buk furnizat de către Rusia. Moscova respinge acuzaţiile şi acuzând, la rândul său, Kievul de provocarea acestei tragedii.