Expert: Rușii forțează mâna administrației Obama prin cooperarea militară cu Iranul. Ei cred că dacă Hillary Clinton ajunge la Casa Albă, ea va avea o abordare mult mai agresiva pentru Siria
Cooperarea militară dintre ruși și iranieni provoca motive de îngrijorare la Washington.
Pentru prima dată, Rusia folosește baze militare dintr-un stat aflat în apropiere pentru a lansa atacuri aeriene în Siria. Mai mult, bombardierele plasate la o bază din Hamadan au raportat deja primele reușite. De asemenea, este pentru prima dată după Revoluția Islamică din 1979, când Iranul lasă o țară străină să amplaseze forțe militare pe teritoriul său.
Totuși, în timp ce rușii insistă că vizate au fost pozițiile jihadiștilor ISIS din Alep, Idilib și Dier Ezzor, americanii cred altceva.
"Noi nu am lovit ținte în Alep de mult timp și nici în Idlib. Nu avem date care să ateste concentrări de jihadiști ISIS în aceste zone", a declarat colonelul Christopher Garver, purtător de cuvânt al coalițeii Anti-ISIS.
În opinia lui Andrew Tabler, expert în Orientul Apropiat, rușii vor să forțeze mâna lui Obama să ajungă la o înțelegere privind Siria și regimul Al-Assad înainte ca mandatul acestuia să se termine deoarece ei se tem că dacă la Casa Albă va ajunge Hillary Clinton, aceasta va duce o politică mult mai fermă în Siria.
”Devine clar că rușii joacă acum cărti foarte mari, în timp ce Statele Unite joacă, în cel mai bun caz, în aparare” – este concluzia lui Tabler, potrivit site-ului stirileprotv.ro.
Pe de altă parte, americanii nu vor să ajungă la o înțelegere cu Moscova în privința Siriei deoarece, în viziunea lor, rușii își aleg drept ținte nu concentrările de teroriști, ci pozițiile rebelilor care se opun regimului Assad.
”Ceea ce înseamnă, printre altele, că refugiații sirieni nu se vor mai întoarce în țara lor, iar asta are implicații foarte grave pentru occidentali, din cauza aspectelor umanitare, dar și a riscurilor teroriste asociate valurilor de refugiați", a mai susținut Andrew Tabler.