Experții ONU trimiși în Siria, întorși din drum din rațiuni de siguranță

Publicat: 17 10. 2013, 16:07
Experții în arme chimice trimiși în Siria nu au putut pătrunde într-unul din locurile menite să le inspecteze din rațiuni de siguranță, transmite Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)....

Experții în arme chimice trimiși în Siria nu au putut pătrunde într-unul din locurile menite să le inspecteze din rațiuni de siguranță, transmite Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Potrivit OIAC, aceasta este prima ocazie cu care experții nu pot încheia o vizită în Siria, însă se declară oricum mulțumiți de progresele înregistrate până acum, scrie BBC News.

De asemenea, aceasta este prima misiune primită de OIAC, câștigătoare a premiului Nobel pentru Pace, de supraveghere a distrugerii armamentului chimic.

Misiunea acestora, de distrugere a arsenalului chimic din Siria, a fost inițiată de o rezoluție ONU, dată după un atac în care s-au folosit aceste arme în capitala Damasc.