Explozie într-o fabrică din Sudan! 23 de morți și peste 130 de persoane rănite

Publicat: 04 12. 2019, 14:19
sursă foto: psnews.ro

Tragedie în Sudan! O explozie puternică, produsă la o fabrică situată la nord de regiunea Khartoum, s-a soldat cu 23 de persoane decedate și alte 130 rănite.

Explozia a fost provocată de un camion-cisternă conţinând gaz, conform unui anunță făcut chiar de guvernul sudanez.

Într-un comunicat, guvernul a făcut cunoscut că „23 de persoane au fost ucise şi alte peste 130 rănite într-un incendiu produs într-o zonă industrială”, provocat de „explozia unui camion-cisternă conţinând gaz”.

Conform primelor informaţii strânse la faţa locului, în uzină lipseau materialele de securitate, a subliniat guvernul, ceea ce pare că indice și un vinovat asupra a cele întâmplate.

Au fost, de asemenea, produse inflamabile depozitate incorect, ceea ce a permis propagarea focului.

Mai multe maşini parcate în vecinătate au fost şi ele cuprinse de flăcări.