Exploziile de la Boston nu au avut repercursiuni asupra maratonului de la Londra: Va avea loc duminică
Oraganizatorii Maratonului de la Londra ce va avea loc duminică au anunțat că acesta nu va fi anulat, în pofida exploziilor de la Boston.
”Nu vom anula evenimentul. Ne uităm la ceea ce s-a întâmplat, dacă există decizii de luat pentru a creşte securitatea”, a declarat Nick Bitel, directorul executiv al Maratonului, citat de Daily Mail.
”Noi alergăm prin oraş, indiferent de natura evenimentului, un maraton, o paradă, gradul său de siguranţă este legat de oraşul în sine, chiar dacă nu este organizat pe un stadion, nu putem bloca perimetrul cum am putea face într-o clădire”, a adăugat Bitel.
Deși maratonul nu va fi anulat, organizatorii au anunțat că vor mări gradul de securitate.
”Un plan de securitate este pus la cale pentru Maratonul din Londra. Ne vom revizui aranjamentele de securitate”, a anunțat Julia Pendry, organizatoarea evenimentului.
La acest maraton s-au înscris peste 25.000 de persoane.
Maratonul din Londra este unul dintre cele mai vechi din lume și este ținut în fiecare am de Ziua Patrioților.
În timpul Maratonului de la Boston au avut loc, luni, două explozii în urma cărora trei persoane au fost ucise, iar câteva zeci rănite. (Detalii AICI)