FACE(book) BANI! Mark Zuckerberg cel mai norocos MILIARDAR! Cu cât i-a crescut averea

FACE(book) BANI! Mark Zuckerberg cel mai norocos MILIARDAR! Cu cât i-a crescut averea
Foto: Business Pundit

Averea netă al fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, s-a mărit cu aproximativ 5 miliarde de dolari în luna ianuarie, întrecând astfel orice miliardar din topul Forbes, mai mult decât suficient pentru a-și acoperi pierderile înregistrate imediat după victoria lui Trump în alegerile prezidenţiale americane din 8 noiembrie, potrivit MarketWatch.

Această creștere impresionantă se datoreazăveniturilor mari înregistrate de Facebook şi de o serie de rapoarte favorabile ale analiştilor, ceea ce a determinat ca acţiunile companiei să crească la un maxim istoric de peste 133 de dolari pe unitate atins în octombrie. Acţiunile Facebook au încheiat tranzacţiile de vineri la 128,34 dolari pe unitate. Zuckerberg deţine 410 milioane de acţiuni Facebook.

După victoria incredibilă a lui Trump în alegeri, Marck a pierdut circa 7% din averea lui netă. Creşterea de 5 miliarde a averii nete a fondatorului Facebook în primele două săptămâni ale acestei luni este mai mare decât cea înregistrată de oricare miliardar din topul Forbes.

Fondatorul Facebook are în prezent o avere estimată la 53,8 miliarde de dolari, conform clasamentului Forbes realizat în timp real. Se află în prezent pe locul al cincilea în rândul celor mai bogaţi oameni ai lumii, după Bill Gates, Warren Buffett, Jeff Bezos şi Amancio Ortega, fiecare dintre aceştia având o avere de peste 70 de miliarde de dolari, potrivitadevarul.ro.