FBI: Evenimentele care au condus la arestarea lui Jokar Tsarnaev, relatate într-un proces verbal
FBI a prezentat evenimentele care au condus la arestarea lui Jokar Tsarnaev, unul dintre suspecții din cazul atentatelor de la Boston, în cadrul unui proces verbal, relatează boston.com.
După producerea atentatului de la maratonul din Boston, unul dintre frații Tsarnaev a declarat, în momentul acaparării unui vehicul cu care intenționau să fugă că el se află în spatele exploziei.
Jokar a fost numit de FBI ”Bomber 2”. În ziua atentatelor, acesta purta, potrivit FBI, ”o șapcă de base-ball, un tricou cu glugă gri, o jachetă neagră și pantaloni închiși la culoare” și se afla în apropiere de linia de sosire a maratonului.
După detonarea bombelor, agenții FBI au comparat imaginile de pe camerele de supraveghere și i-au remarcat pe cei doi ceceni care purtau în spate ”rucsacuri impozante”.
Conform agentului special Daniel Genck, cu 11 minute înainte de producerea primei explozii, cei doi frați mergeau pe Boylston Street, în direcția liniei de sosire a maratonului.
”Bomber 2 se afla la câțiva metri în spatele fratelui său, identificat drept Bomber 1”, a declarant Genck.
Într-o înregistrare video se poate observa cum, cu șapte minute înainte de prima explozie și cu trei minute înainte ca fratele său să facă același lucru, ”Bomber 1 se îndepărtează de mulțime”. Acesta avea ”degetul mare de la mâna dreaptă sub cureaua de la rucsac și un telefon mobil în mâna stângă”.
Jokar și-a lăsat pe pământ rucsacul, 15 secunde mai târziu, în spatele unui gard metallic, printer spectatori și rămâne acolo aproape două minute. În acel timp, tânărul s-a uitat la telefonul mobil, a părut că face o fotografie și l-a pus la ureche ”ca și cum ar vorbi” cu câteva secunde înainte de prima explozie.
FBI a precizat că aceste indicia sugerează că exploziile au fost declanșate prin intermediul telefonului mobil și nu printr-un cronometru atașat bombei.
”Toate capetele s-au întors atunci spre est”, în direcția primei explozii, iar Jokar a rămas calm.
”Bomber 2 (…) rămâne calm. El se uită spre est, apoi, calm și rapid, se pune în mișcare către vest, în direcția opusă liniei de sosire. El pleacă fără rucsac”, se arată în procesul verbal.
După 10 secunde o a doua explozie s-a produs în locul în care Jokar și-a lăsat rucsacul.
”Nu pot să înțeleg în acest moment (…) c ear fi putut provoca explozia din rucsacul lui Bomber 2”, a declarat Genck.
La șapte ore după ce FBI a publicat fotografiile celor doi, aceștia au agresat în Cambridge un șofer căruia i-au luat autoturismul. Șoferul a declarant la poliție cum unul dintre frați a intrat în mașină și l-a întrebat, sub amenințarea armei: ”Ai auzit de explozia de la Boston? Eu am fost.”
Vehiculul furat a fost localizat la Watertown, unde cei doi bărbați au lansat două bombe artizanale, iar una a fost găsită ulterior în mașină.
Toate aceste bombe prezentau asemănări cu dispozitivele folosite în comiterea atentatelor de la Boston.
FBI a găsit, duminică, explozivi, o vestă neagră și o șapcă albă în camera lui Jokar.
”Bomber 1”, identificat ulterior ca fiind Tamerlan Tsarnaev, a murit într-un schimb de focuri, iar ”Bomber 2”, Jokar Tsarnaev, a fost găsit într-un parc din Watertown în timp ce se ascundea într-o barcă. Acesta a fost transpotat la spital în urma unui schimb de focuri.
”El a suferit leziuni vizibile, între care răni de gloanțe la cap, la gambe și la mână”, a spus agentul special.
FBI susține că ”există toate motivele” ca Jokar să fie anchetat pentru ”utilizarea unei bombe care a provocat victime multiple și daune material majore” în timpul maratonului de la Boston.
Dacă va fi găsit vinovat, Jokar Tsarnaev riscă să fie condamnat la pedeapsa cu moartea.