Femeile din Afganistan, în mijlocul unei situații dramatice. Dreptul la muncă ar putea fi încălcat. Tinerele, obligate să accepte căsătoriile forțate
În Afganistan urmează să fie instalată noua conducere a talibanilor, iar în acest context femeile se tem că își vor pierde absolut toate drepturile câștigate în 2001.
Talibanii ar fi început deja să facă liste cu fetele și femeile tinere, cu vârste cuprinse între 12 și 45 de ani, iar acestea ar urma să fie forțate să se căsătorescă cu militarii islamiști. Mai mult decât atât, talibanii le-ar obliga pe femeile afgane să își părăsească locurile de muncă.
O întreagă generație de femei din Afganistan riscă să își piardă drepturile, iar impactul este unul uriaș, având în vedere că multe dintre ele au reușit să crească într-un regim democratic, în care s-au bucurat de anumite privilegii considerate cât se poate de normale în alte state.
Femeile afgane riscă să își piardă dreptul la muncă și la studii
Femeile afgane se tem că islamiștii le vor interzice să muncească, dar și să studieze, fiind două dintre drepturile câștigate în ultimii 20 de ani.
„Talibanii vor suprima libertățile la toate nivelurile, iar femeile şi copiii vor avea cel mai mult de suferit”, preciza un purtător de cuvânt al Executivului afgan, în data de 13 august, potrivit France 24.
Liste cu femeile și fetele tinere, destinate militarilor islamiști pentru alegerea unor viitoare soții
Presa străină relatează că în Afganistan, talibanii au solicitat liste cu fetele și femeile tinere, cu vârste cuprinse între 12 și 45 de ani, pentru a alege viitoare soții pentru militarii islamiști.
Ele ar urma să fie forțate să ia în căsătorie luptătorii islamiști. Totodată, femeilor li se impune să nu iasă din casă fără să fie însoțite de un bărbat și nu ar mai putea lucra, studia sau alege liber hainele pe care să le poarte în public.
Femeile, obligate să iasă din casă doar alături de un bărbat
Una dintre regulile cunoscute în trecut era prezența obligatorie a unui bărbat, alături de o femeie atunci când aceasta ieșea din casă.
O lovitură pentru femeile care muncesc
În ultimii 20 de ani, femeile din Afganistan au intrat în viața publică ocupând funcții importante și mai ales muncind pentru a-și câștiga propria existență.
Odată cu regimul talibanilor și restricțiile ce ar putea fi impuse în rândul femeilor, anagajatele din justiție, instituții ale statului, stitemul medical sau guvernamentali locali vor avea numeroase lucruri de pierdut, împreună cu locul de muncă.
Clarissa Ward (CNN): Mi-au spus să mă dau la o parte pentru că sunt femeie
Clarissa Ward este corespondentul CNN în Afganistan, iar recent a povestit cum s-au desfășurat lucrurile, odată cu intrarea talibanilor în Kabul.
Jurnalista a îmbrăcat, din data de 16 august veșmântul negru, din care i se putea vedea doar fața, numit și chador. Corespondentul CNN a explicat că oamenii de pe străzi i-au spus să se dea la o parte, pentru că este femeie:
„Când plecăm din baza noastră, vedem cine este la putere acum. Luptătorii talibani au inundat capitala. Zâmbitori și victorioși, au ocupat acest oraș cu șase milioane de locuitori în doar câteva ore. Abia dacă au tras câteva gloanțe. Așa ceva nu mă așteptam să văd vreodată. Foarte mulți luptători talibani, în timp ce în spatele nostru este Ambasada SUA.
Strigă „moarte Americii!”, dar par prietenoși în același timp. Este absolut bizar. Dar spiritul primitor are o limită, iar prezența mea provoacă tensiuni. Tocmai mi-au spus că mă dau într-o parte că sunt femeie.
Povestea de astăzi este despre oamenii care nu sunt pe stradă, care nu se simt în siguranță, care sunt înlemniți de teamă, care se întreabă ce le rezervă viitorul, care se ascund. Sunt zeci de mii, poate chiar sute de mii în acest oraș.
Nu putem să-i vedem și nici nu vorbesc, deoarece sunt îngrijorați că vocile lor sunt în mare parte amuțite. Sunt mai puține femei astăzi pe stradă. Astăzi vedem mai multe burka pe stradă și mult mai puține femei”, a povestit corespondentul CNN, potrivit Antena 3.