Italienii de la Fincantieri fac eforturi pentru a bloca contractul semnat de statul român cu Naval Group pentru achiziţia de corvete: Plângere depusă la CNSC
Compania italiană Fincantieri nu acceptă pierderea contractului cu statul român privind înzestrarea Armatei cu corvete multifuncţionale şi a depus o plângere la Consiliul Naţional pentru soluţionarea Contestaţilor (CNSC) privind imparţialitatea comisiei care a soluţionat licitaţia, anunţă LaTribune.fr.
Această decizie a italienilor este una ciudată având în vedere că în urmă cu 10 zile companiile Naval Group şi Fincantieri au format un consorţiu, într-o încercare a Franţei şi Italiei de a face faţa mai bine competiţiei tot mai acerbe venite din partea Chinei, Statelor Unite şi Rusiei. (Detalii AICI)
Nici bine nu s-a uscat cerneala de pe contractul semnat de cele două companii în 14 iunie, că cele două companii se află pe poziţii divergente privind contractul din România.
Cu toate acestea, francezii de La Tribune subliniază că rezultatul licitaţiei din Românie este de neîntors deoarece Naval Group arecea mai bună ofertă pentru cele 4 corvete, şi anume 1,2 miliarde de euro, în timp ce olandezii de la Damen au cerut 1,25 miliarde, iar Financtieri 1,34 miliarde.
Rezultatele apelului administrativ ar urma să fie prezentat până la finalul lunii iunie.
În materialul despre contestaţia italienilor, publicaţia La Tribune aminteşte de obstacolele puse în calea celor de la Naval Group de către fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, care a căutat toate mijloacele posibile pentru a descalifica Naval şi a oferi contractul către Damen.
Francezii amintesc că între timp Liviu Dragnea a ajuns la puşcărie, iar secretarul de stat din Ministerul Apărării care se ocupa de licitaţie, Andrei Ignat, a fost demis în urma unui audit în interiorul ministerului.