Fostul președinte italian Oscar Luigi Scalfaro a murit la vârsta de 93 de ani

Publicat: 29 01. 2012, 13:10
Fostul președinte italian Oscar Luigi Scalfaro a încetat din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică la Roma, la vârsta de 93 de ani. Născut la 9 septembrie 1918 la Novara, în nordul ţării, Oscar...

Fostul președinte italian Oscar Luigi Scalfaro a încetat din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică la Roma, la vârsta de 93 de ani.

Născut la 9 septembrie 1918 la Novara, în nordul ţării, Oscar Luigi Scalfaro a fost preşedintele Italiei din 1992 şi până în 1999, succedându-i lui Francesco Cossiga.

Scalfaro este unul dintre puţinii oameni politici italieni care au ocupat principalele trei funcţii în stat, fiind, pe rând, preşedinte al Republicii, preşedinte al Senatului şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.

El a fost ministru de Interne în anii ’80 în două guverne ale socialistului Bettino Craxi. În 1999, la încheierea mandatului prezidenţial, el a devenit senator pe viaţă, ca toţi şefii de stat italieni, reprezentând Partidul Democrat.