Fostul șef FMI i-a plătit 1,5 milioane de dolari cameristei care l-a acuzat de agresiune sexuală
Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn i-a plătit 1,5 milioane de dolari lui Nafissatou Dialo, camerista care l-a acuzat de agresiune sexuală, în conformitate cu un acord financiar încheiat în decembrie de către cele două părţi, notează AFP.
În luna decembrie, judecătorul Douglas McKeon de la tribunalul din Bronx anunța un acord financiar cu valoare confidențială menit să pună capăt unei saga judiciare. Săptămânalul francez menţionează o „despăgubire de un milion şi jumătate de dolari, o valoare confirmată în anturajul lui DSK”.
Camerista, originară din Guineea, „a primit în realitate un cec cu puţin peste un milion de dolari, 30% din valoarea cecului de la DSK fiind plătită avocaţilor săi, Thompson şi Wigdor”, precizează presa franceză.
„La această sumă se adaugă indemnizaţiile pe care ea le-a primit de la New York Post, tabloid din grupul lui Murdoch”, adaugă jurnaliștii francezi.
Nafissatou Diallo a dat în judecată în civil cotidianul american, după ce acesta a tratat-o drept prostituată.
JDD afirmă că discuţiile între avocaţi „au început realmente la 8 august 2012, după respingerea cererii de imunitate prezentate de fostul director al FMI”.
Cu acest acord, DSK a scăpat definitiv de acuzațiile aduse în urmă cu 19 luni, care l-au constrâns să demisioneze din FMI şi a pus capăt ambiţiilor prezidenţiale ale acestuia în Franţa.
Dominique Strauss-Kahn nu va mai trebui niciodată să explice ce s-a întâmplat la 14 mai 2011 în camera sa de la hotelul Sofitel din New York.