Fostul soț al lui Jill Biden e acuzat că și-a omorât nevasta. Bill Stevenson a fost arestat
Bill Stevenson (77 de ani), fostul soț al lui Jill Biden (74 de ani), a fost pus sub acuzare pentru crimă, după un incident casnic în care a murit actuala nevastă, Linda Stevenson (64 de ani), informează The Independent. Bărbatul a fost arestat.
Chiar Bill Stevenson a alertat autoritățile
Pe 28 decembrie, polițiștii au intervenit la casa lor din Oak Hill, Wilmington, Delaware, în urma unei sesizări privind un conflict. Ei au găsit-o pe Linda inconștientă în living și nu au reușit s-o salveze, fiind pronunțat decesul.
La momentul respectiv, TMZ scria că Bill Stevenson a fost cel care a apelat autoritățile și apoi a cooperat cu anchetatorii.
Însă după o lună de cercetări, el a fost pus sub acuzare pentru crimă de gradul 1. Stevenson a fost reținut de la aceeași adresă și acum e încarcerat pentru că nu a reușit să achite cauțiunea de 500.000 de dolari.
Căsnicia lui Jill Biden, fosta primă doamnă a SUA
Bill Stevenson s-a căsătorit cu Jill Jacobs în 1970, în timp ce aceasta studia la Brandywine Junior College. Ei au divorțat în 1975, iar doi ani mai târziu ea s-a măritat cu Joe Biden, pe atunci senator, devenind Jill Biden.
În 2022, biografa lui Jill, Julie Pace, a declarat pentru People că aceasta „avea anumite așteptări legate de cum trebuia să fie căsnicia, iar mariajul nu a fost la înălțimea așteptărilor ei”.
Bill Stevenson a spus că Jill l-a înșelat, dar un purtător de cuvânt al lui Biden a respins acuzația. Acesta a afirmat că fratele lui Jill, Frank, le-a făcut cunoștință celor doi, la o întâlnire după divorț.