Francois Hollande le-a acordat Legiunea de Onoare celor trei americani şi britanicului din Thalys

Publicat: 24 08. 2015, 11:41
Foto: rador.ro

Preşedintele francez Francois Hollande le-a acordat luni dimineaţa Legiunea de Onoare celor trei americani şi britanicului  care l-au imobilizat pe Ayoub El Khazzani în timp ce încerca să deschidă focul vineri în trenul Thalys, din Franța, scrie AP, potrivit Mediafax.

Astfel, cea mai înaltă distincție franceză a fost acordată de Hollande lui Spencer Stone, în vârstă de 23 de ani, un membru al Forţelor americane aeriene (USAF), Alek Skarlatos, în vârstă de 22 de ani, din cadrul Gărzii Naţionale americane, şi lui Anthony Sadler, în vârstă de 23 de ani, un prieten de-al lor mai vechi.

Preşedintele francez le-a pus în pipt medalia celor patru eroi din trenul Thalys în cadrul unei ceremonii la Palatul Elysée.

Șeful statului francez a precizat că aceștia au arătat că  „în faţa terorii, avem puterea să rezistăm”,  oferind „o lecţie de curaj, de voinţă”.

Omul de afaceri Chris Norman, în vârstă de 62 de ani, a primit, de asemenea, Legiunea de Onoare.

Marocanul Ayoub El Khazzani, în vârstă de 26 de ani, este reţinut şi interogat de către serviciile franceze antiteroriste la periferia Parisului.

Pasagerul francez care a încercat primul să-l neutralizeze pe tânărul islamist – un absolvent Edhec în vârstă de 28 de ani care lucrează pentru o bancă franceză la Amsterdam şi care doreşte să-şi păstreze anonimatul – şi cetăţeanul franco-american Mark Moogalian, în vârstă de 51 de ani, rănit de un glonţ în timpul atacului, spitalizat în continuare la Lille, vor primi la rândul lor cea mai înaltă distincţie franceză ulterior, a anunţat Palatul Elysée.