Franța a efectuat al doilea atac aerian contra Statului Islamic

Publicat: 09 10. 2015, 11:52
Foto: b1.ro

În noaptea de joi spre vineri, armata frnceză a efectuat un al doilea atac aerian în Siria. De data aceasta, țintele franceze s-au îndreptat asupra unei tabere de antrenamnet a Statului Islamic, la Rakka, a anunțat ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian, informează Agerpres.

„Franţa a atacat Daech (acronimul arab al SI), în Siria, în această noapte, de joi spre vineri, la Rakka”, a declarat Le Drian pentru postul Europe1, adăugând că vor urma și alte atacuri.

“Nu este prima oară şi nici ultima”.

Cele două bombardiere Rafale, care au decolat din Emiratele Arabe împreună cu alte Rafale de acompaniere, au țintit din nou un centru de antrenament al grupării jihadiste.

„Avioane franceze de tip Rafale au largat bombe asupra acestei tabere de antrenament, iar obiectivele au fost atinse”, a spus ministrul.