Franța: Cel puțin 10 persoane au fost rănite după ce o camionetă a lovit un grup de pietoni

Publicat: 22 12. 2014, 21:46
Foto: leparisien.fr

Cel puțin 10 persoane au fost rănite, luni, după ce o camionetă a lovit un grup de pietoni, la un târg de Crăciun organizat în oraşul francez Nantes, relatează Le Parisien.

Primăria orașului nantes a anunțat că șase persoane se află în stare gravă. Printre acestea se numără şoferul camionetei, care s-a înjunghiat în piept după accident şi este internat în stare critică.

Piaţa în care a avut loc incidentul și unde se desfăşura un târg de Crăciun a fost evacuată.

Numeroase persoane aflate în stare de şoc au primit îngrijiri medicale.