Franța: Guvernul a emis un decret pentru blocarea preluării unor companii strategice de către străini

Publicat: 15 05. 2014, 11:44
Foto: reuters.com

Guvernul francez a emis un decret care îi permite să blocheze orice preluare de către străini a unor companii din sectoare economice considerate „strategice”, relatează Reuters.

Această decizie ar putea fi o posibilă piedică pentru planul grupului american General Electric (GE) de a prelua activele din energie ale Alstom.

Decretul va asigura statului puteri sporite pentru a bloca preluări de către străini în sectoarele energie, apă, transporturi, telecomunicaţii şi sănătate.

Executivul nu a dat anterior niciun indiciu că analizează o astfel de măsură, chiar dacă ministrul Industriei, Arnaud Montebourg, a criticat deschis propunerea GE pentru Alstom şi a susţinut un schimb de active cu grupul german Siemens.

Compania franceză Alstom şi-a luat termen până la sfârşitul lunii mai pentru a analiza opţiunile.

„Cu acest decret suntem înarmaţi să continuăm discuţiile şi negocierile cu cele două companii care şi-au exprimat interesul”, a declarat o sursă apropiată lui Montebourg.

„Acest decret va face mai uşoare discuţiile cu GE şi Siemens, iar cererile noastre vor fi auzite mai bine”, a spus sursa.

Franţa nu va utiliza în mod obligatoriu de dreptul de veto, dar acesta este necesar pentru ca autorităţile să aibă un cuvânt de spus în negocieri.