Franța: Patru români suspectaţi de furturi din reţeaua feroviară, condamnaţi la închisoare
Patru români din Franța suspectați de furturi din rețeaua feroviară au fost condamnați, luni, la închisoare între şase luni şi doi an, arată Mediafax.
Românii cu vârste între 21 și 36 de ani au fost găsiți vinovați de furt calificat și condamnați la închisoare cu executare. Aceștia au fost arestați săptămâna trecută, fiind acuzați de furturi pe căile ferate deținute de SNCF.
Furturile au avut loc în zonele Perpignan, Prades, Villefranche-de-Conflent, iar valoarea daunelor se ridică la 100.000 de euro.