Fratele unei victime ucise în atacul terorist din Norvegia a aruncat cu un pantof în Anders Breivik, în timpul procesului
Fratele unei persoane ucise de Anders Breivik pe insula Utoya a aruncat cu un pantof în acesta, în timpul prezentării prezentării rapoartelor de autopsie ale tinerilor ucişi pe 22 iulie 2011, informează BBC.
„Mi-ai ucis fratele, să arzi în iad”, a spus cel care a aruncat pantoful.
Pantoful negru nu l-a lovit pe Breivik, ci pe avocatul său, Vibeke Hein Baera, care era aşezat între acuzat şi public.
„Din fericire nu a fost decât un pantof”, a declarat Hein Baera.
La reluarea şedinţei, Breivik a spus: „Dacă cineva vrea să arunce cu ceva în mine, să o facă atunci când intru sau ies, dar să nu arunce în avocatul meu”.
Dacă va fi declarat iresponsabil din punct de vedere penal, Breivik riscă să fie internat într-o instituţie psihiatrică pe viaţă. În caz contrar, el riscă 21 de ani de închisoare, o pedeapsă care va putea fi prelungită atât timp cât va fi considerat periculos.