Frontex: 800.000 de refugiați au intrat în Uniunea Europeană în 2015. Numărul lor e în continuă creștere
Circa 800.000 de refugiați au intrat ”ilegal” în Uniunea Europeană în de la începutul anului. Totodată, numărul imigranților care continuă să ajungă în blocul comunitar este în continuă creștere.
Datele oferite de Fabrice Leggeri, directrul Agenției Europene pentru Supravegherea Frontierelor Externe (Frontex), depășesc ultimile estimări ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și a Organizației Internaționale pentru migrații. Însă, modul în care numără Frontex permite înregistrarea unei persoane de mai multe ori, preciza agenția la jumătatea lunii octombrie.
”Este necesar ca statele europene să se pregătească pentru ideea că ne aşteaptă o situaţie foarte dificilă în lunile următoare”, a spus Leggeri, adăugând că Frontex este însărcinată cu supravegherea frontierelor și că nu poate să-i respingă pe refugiați, potrivit Mediafax.
Fabrice Leggeri consideră că așa-zisele ”hotspots”, centrele de primire și înregistrare prevăzute pe insulele grecești și în Sicilia, nu permit absorbirea numărului mare de refugiați, având în vedere că ele nu pot ”caza” persoanele în acea zonă.
Directorul Frontex îndeamnă statele europene să își utilizeze în mod ”mai consecvent” dreptul de a plasa în detenție, ”până la 18 luni”, un străin aflat într-o situație aflată în afara legii, în vederea ”întoarcerii acestuia”. Totodată, acest subiect este intens dezbătut în Germania.
Conservatorii vor să creeze ”zone de tranzit” de-a lungul graniței, care să permită reținerea refugiaților pe timpul examinării accelerate a dosarului, la fel pe aeroporturi.
Totuși, Social-democrații germani refuză acest lucru. Ei denunță ”taberele de masă” sau ”zonele de detenție” și spun că utitilitatea lor e contestabilă.