Gara centrală din Oslo, evacuată din cauza unui pachet suspect
Gara centrală din Oslo a fost evacuată parțial, miercuri dimineață, din cauza unui bagaj suspect, notează agenția de presă NTB, citată de BBC.
“O valiză aparent fără propietar a fost găsită alături de linia 19. Zona din jurul liniei a fost evacuată. Trenurile și autobuzele nu mai circulă în această zonă”, a precizat Olav Nordli, purtătorul de cuvânt al societății căilor ferate norvegiene.
“Poliția se află la fața locului și ia măsurile necesare (…) Zona a fost evacuată, această măsură nu vizează toată gara centrală, ci o mare parte”, a adăugat Olav Nordli.
Potrivit jurnaliștilor norvegieni, un bărbat a urcat la bordul unui autobuz staționat în gară, a lăsat acolo un bagaj, după care a plecat.
În prezent polițiștii caută un bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani, îmbrăcat în negru care poartă o căciulă albă.
Acest incident survine la câteva zile după ce 76 de persoane au murit în urma unor atentate cu bombă și un atac armat într-o regiune unde se aflau mai mulți tineri laburiști pe insula Utoeya, planificate de Behring Breivik.
Behring Breivik, 32 de ani, s-a declarat angajat într-o cruciadă pentru a “salva Norvegia și Europa occidental de o invazie musulmană, între altele”.
El a fost plasat luni în arest preventiv pentru o perioadă de 8 săptămâni, care poate fi reînnoită, iar primele patru le va petrece la izolare.
Vezi AICI ce spun românii din Norvegia despre alerta teroristă