Gazprom vine cu amenințări: Europenii nu pot supraviețui iernii fără gazul rusesc
Alexei Miller, șeful Gazprom, susține că europenii nu vor supraviețui iernii dacă vor renunța la gazul rusesc. Potrivit oficialului, Germania are stocuri de gaz pentru cel mult două luni și jumătate.
Gazprom insistă asupra ideii că europenii nu vor supraviețui iernii
În același timp, Miller avertizează că gazele din depozitele subterane ale Germaniei vor fi suficiente pentru două luni, până la două luni și jumătate, notează SkyNews.
Un dispozitiv pentru neutralizarea minelor, aparţinând NATO, ar fi fost descoperit în zona gazoductului Nord Stream 1 în 2015, susține un reprezentant Gazprom, citat de Reuters.
Dispozitivul ar fi fost descoperit în 2015, în timpul inspecţii la gazoductul Nord Stream 1, efectuată de specialişti Gazprom.
NATO ar fi declarat ulterior că dispozitivul „s-ar fi pierdut în cursul unor exerciţii”, a declarat luni Serghei Kuprianov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS.
Dispozitiv NATO de neutralizare a minelor, descoperit în zona Nord Stream 1
„Acest caz este binecunoscut. La 6 noiembrie 2015, în timpul unei inspecţii vizuale planificate a gazoductului Nord Stream 1, a fost descoperit dispozitivul subacvatic al NATO Sea Fox. Se afla în spaţiul dintre conductele de gaz, clar lângă una dintre ramuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom la postul de televiziune Rossia-24.
„NATO a declarat că declanşatorul subacvatic fusese pierdut în timpul unor exerciţii. Iată ce exerciţii are NATO, când un dispozitiv exploziv militar este amplasat exact sub gazoductul nostru”, a adăugat Kuprianov.
Kuprianov mai susţine că dispozitivul a fost scos din apă şi neutralizat de forţele armate ale Suediei, iar transportul de gaze, întrerupt din cauza incidentului, a fost ulterior reluat.
Marea Britanie a trimis o navă a marinei britanice să patruleze Marea Nordului, în timp ce aliații occidentali încearcă să sporească protecția conductelor și cablurilor submarine după ce exploziile au distrus două conducte de gaz natural în Marea Baltică, a anunțat luni Ministerul Apărării, abcnews.com.