Germania: Alerte false cu bombă, în gările centrale din Koln și Bonn
Autoritățile au evacuat vineri seară gările centrale din orașele germane Koln şi Bonn, în urma unor alerte cu bombă, informează presa germană, citată de Mediafax.
Un bărbat a anunțat, la ora locală 16.15 (17.15, ora României), că în gara din Bonn se află o bombă. Ulterior, autoritățile au declanșat o alertă similară și în Koln.
În cele din urmă, alertele s-au dovedit a fi false, echipele de intervenție nedescoperind niciun dispozitiv suspect.