Germania: Catedrala din Koln își va stinge luminile luni, în semn de protest față de manifestațiile antiislam
Catedrala din oraşul german Koln îşi va stinge luminile, luni seara, în timpul unor demonstraţii antiislam la care vor participa câteva mii de persoane, informează The Independent, în ediţia electronică.
Urmând exemplul Semperoper din Dresda, catedrala va stinge luminile timp de aproape trei ore, pe durata demonstraţiei organizate de mişcarea Pegida, care militează împotriva aşa-zisei „islamizări a Occidentului”.
În decembrie, peste 17.000 de persoane au mărşăluit în oraşul Dresda alături de „Europenii patrioţi împotriva islamizării Occidentului”, cântând colinde de Crăciun şi fluturând steaguri germane.
Marşul de luni este ultimul din seria de proteste săptămânale care a avut loc în Germania împotriva imigraţiei şi „extremismului” începând din octombrie.