Germania, interesată de comerț cu China dar nu de unul „prostesc”. Cancelarul vrea protejarea anumitor sectoare de monopoluri străine

Germania, interesată de comerț cu China dar nu de unul prostesc. Cancelarul vrea protejarea anumitor sectoare de monopoluri străine
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Kay Nietfeld

Cancelarul german Olaf Scholz și-a exprimat surprinderea față de numărul companiilor germane care au ignorat riscul de a fi dependente de piața chineză, completând că este nevoie de diversificare, anunță Reuters.

”Importanţa pieţei chineze nu are nevoie de explicaţii”, dar obiectivul este să nu existe dependenţă de nicio piaţă, a subliniat oficialul într-un interviu acordat revistei Focus.

”Prin urmare, sunt surprins de cât de dependente s-au făcut unele companii de pieţele individuale şi au ignorat complet riscurile”, susţine oficialul.

Germanii nu sunt interesați de „un comerț prostesc cu China”

„Astfel de dependențe arată că Germania trebuie să fie mai activă în materie primă, cum ar fi litiul și cobaltul. Nici măcar în minerit, nu ne mai putem permite să fim confortabili”, a adăugat cancelarul.

Recent, ministrul economiei, Robert Habeck, sublinia că Berlinul dorește diversificarea afacerilor în Asia dar, totodată, urmărește să devină mai puțin dependent de China.

Suntem interesați, desigur, de comerțul cu China, dar nu de un comerț prostesc cu China”, a subliniat oficialul german, referindu-se la faptul că invazia rusă din Ucraina a evidențiat pericolul dependenței în situații de criză.

”Bunurile care provin din sectoare critice precum telecomunicațiile, sectorul energetic, cipurile și semiconductorii trebuie să fie protejate. Acest lucru nu înseamnă că nu există posibilitatea de a face afaceri. Dar trebuie să avem grijă de propria suveranitate în acest domeniu, iar acesta este modul în care acționăm acum”, a mai spus oficialul.

Anumite sectoare ar trebui protejate

Habeck a atras atenția asupra unor domenii în care investițiile Beijingului ar fi ”problematice” după ce a împiedicat investitorii chinezi să cumpere o fabrică germană de cipuri, precizând că țara sa trebuie să își protejeze industriile cheie de amenințări la adresa securității.

Scholz este primul lider european și din G7 care a fost primit de președintele chinez, Xi Jinping, la Beijing, după realegerea în fruntea Partidului Comunist.

Urmăriți B1TV.ro și pe