TRAGEDIE ÎN GERMANIA! Un tren de mare viteză a luat foc în mers! Peste 500 de călători, în vagoane (VIDEO)

Publicat: 12 10. 2018, 13:56

Un tren de mare viteză ce circula pe traseul Frankfurt – Koln a luat foc, vineri, în dreptul localității Dierdorf.

Este vorba mai ales de ultimele vagoane al unui ICE, care transporta peste 500 de călători.

Din fericire, călătorii au apucat să coboare, neexistând victime.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Deși pompierii au intervenit în scurt timp, unele vagoane au fost făcute scrum.

De asemenea, din cauza fumului gros, circulația pe autostrada alăturată liniei feroviare a fost închisă, iar mai multe trenuri au întârzieri până la decongestionarea traficului feroviat.

Cele 510 persoane care se aflau în tren au fost adpostite la un centru comunitar din apropiere și urmează să-și continue drumul cu autobuze.