Globule roșii conservate timp de 5.300 de ani, descoperite pe corpul mumiei Ötzi

Publicat: 01 05. 2012, 18:18
Un studiu publicat marți de recista Royal Society a dezvăluit descoperirea unor globule roșii conservate timp de 5.300 de ani pe corpul mumiei lui Ötzi, omul ghețurilor, relatează Mediafax. Cercetătorii au...

Un studiu publicat marți de recista Royal Society a dezvăluit descoperirea unor globule roșii conservate timp de 5.300 de ani pe corpul mumiei lui Ötzi, omul ghețurilor, relatează Mediafax.

Cercetătorii au crezut că sângele lui Ötzi s-a distrus de-a lungul timpului. În urma unor teste mai evoluate, s-au descoperit urme de reziduuri sangvine în rănile de pe corpul mumificat.

Antropolgul Albert Zink a fost cel care, cu ajutorul unui microscop de precizie nanometrică, a prelevat mostre dintr-o rană de pe corpul mumificat. Acolo au fost descoperiți „corpusculi” în formă de „disc concav”, tipici „globulelor roşii”.

Ötzi, omul gheţurilor, a fost descoperit în 1991, într-un gheţar alpin situat între Austria şi Italia.