Google, în mijlocul unui scandal de rasism după ce o categorie de poze cu persoane de culoare a fost denumită "gorile"
După lansarea unei aplicații privind organizarea fotografiilor, Google se află în mijlocul unui scandal rasist.
Google Photos folosește o tehnologie sofisticată de recunoaștere a fețelor și obiectelor pentru a organiza imaginile pe categorii și a le denumi.
După ce a organizat niște fotografii, Google a denumit o categorie, în care se aflau poze cu persoane de culoare, „gorile”. Eroarea a devenit viral pe Internet, după ce un inginer IT, Jacky Alcine, aflat într-o astfel de fotografie, a atras atenția.
Internauții au acuzat Google de rasism, așa că gigantul s-a văzut nevoit să ceară scuze, informează BBC.
Unul dintre directorii Google, Yonatan Zunger a transmis că Google deja a luat măsuri pentru că astfel de erori să nu mai apară.
„Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat„, a afirmat compania.