Google marchează debutul Jocurilor Olimpice de la Soci printr-un logo special (FOTO)
Google marchează, vineri, debutul Jocurilor Olimpice de la Soci, printr-un logo special, cu şase imagini stilizate ale unor sporturi de iarnă, probe în cadrul evenimentului.
Cea de-a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă se va desfăşura în oraşul Soci, Rusia, în perioada 7 – 23 februarie, câteva probe urmând să aibă loc însă în oraşul-staţiune Krasnaia Poliana.
Vor fi organizate 98 de probe sportive, în cadrul a 15 sporturi.
Atât Jocurile Olimpice, cât şi cele Paralimpice vor fi organizate de Comitetul de Organizare Soci (COS).
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci va avea loc vineri, de la ora 18.14, pe Stadionul Fişt.
Secretul învăluie de obicei detaliile privind ceremonia de deschidere a unei ediţii a JO, iar Soci nu se abate de la regulă, însă s-a putut afla că evenimentul de vineri, de pe Stadionul Fişt, va fi centrat pe istoria şi pe cultura Rusiei, cu puternice conotaţii politice şi diplomatice.
![]()