Grecia, acuzații grave: Există un complot pentru provocarea ieşirilor de capital de Grecia. Nu vom fi șantajați
Guvernul elen susţine că există un complot pentru provocarea ieşirilor de capital de Grecia, în timp ce ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis acuză banca centrală a ţării că alimentează temerile legate de criza lichidităţilor, relatează Bloomberg, citat de Mediafax.
Campania are rolul să submineze sistemul financiar şi să întărească poziţia creditorilor, potrivit unui comunicat distribuit de un oficial guvernamental.
„Aceste tactici favorizează creditorii care vor să şantajeze Guvernul elen. Grecia nu va fi şantajată”, afirmă oficialul elen.
Comunicatul are rolul să provoace dezbateri, nefiind o declaraţie oficială a Guvernului.
Controlul capitalului este incompatibil cu uniunea monetară, este de părere Varoufakis.
Şefii de stat şi de guvern din ţările zonei euro se vor reuni luni, la Bruxelles, pentru un summit pe tema crizei din Grecia, potrivit unor surse europene.
„În contextul rezultatului reuniunii miniştrilor de Finanţe din Eurogrup, este urgent să existe o reuniune pentru discutarea situaţiei din Grecia la cel mai înalt nivel politic”, a declarat un oficial european.
Ambasadorii statelor zonei euro vor dezbate vineri situaţia din Grecia.
Totodată, membrii consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene 9BCE) se vor întâlni de urgenţă, tot vineri, pentru a discuta despre înrăutăţirea situaţiei lichidităţilor din sistemul financiar elen.
Grecia nu va beneficia de o perioadă de graţie dacă nu va plăti datoria de aproape 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde.
Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).