Guvernul din Spania, protest față de atitudinea Vaticanului: Cabinetul condus de Pedro Sanchez acuză Sfântul Scaun de ingerință în afacerile interne

Publicat: 01 07. 2019, 14:29
foto: Hepta.ro / AFP7 / Oscar J. Barroso

Guvernul socialist Pedro Sanchez va protesta oficial pe lângă Vatican pentru „ingerință”, după ce reprezentantul Sfântului Scaun în Spania a criticat planul de exhumare a fostului dictator Franco, transmite AFP preluată de Agerpres.

„Astăzi, cel târziu mâine, statul Vatican va primi un protest oficial al statului spaniol pentru o ingerinţă de această natură”, a declarat vicepremierul Carmen Calvo.

Așadar, ea a reacționat la la declaraţiile citate de presa spaniolă ale nunţiului apostolic, monseniorul Renzo Fratini, care a acuzat executivul condus de Pedro Sanchez că doreşte exhumarea dictatorului din mausoleu din „motive mai ales politice”.

„L-au resucitat pe Franco. Ar fi fost mai bine să-l lase în pace, majoritatea oamenilor, a politicienilor cred acest lucru. (Franco) e mort de 40 de ani, a făcut ceea ce a făcut, Dumnezeu va judeca”, a afirmat nunţiul apostolic.

Reacţionând luni, Carmen Calvo l-a chemat pe acesta „să nu se amestece în afacerile interne ale unui stat, cu atât mai puţin pe subiecte atât de importante”.
Guvernul Sanchez încearcă de mai bine de un an să-l exhumeze pe Franco din mormântul situat în apropierea Madridului, și să-l reînhumeze într-un loc mai discret.