Hackeri susținuți de Kremlin, implicați în operațiuni de spionaj asupra NATO

Publicat: 27 05. 2025, 18:55
Foto: Pixabay

O operațiune de spionaj cibernetic cu ramificații internaționale a fost atribuită recent unui grup de hackeri ruși, identificați sub numele de „Laundry Bear”, potrivit unei investigații desfășurate de Serviciul de Informații din Olanda. Gruparea este acuzată că a vizat instituții importante din Europa și NATO, inclusiv poliția Olandeză, notează Reuters, citat de stirileprotv.ro

Informațiile au fost făcute publice într-o scrisoare transmisă Parlamentului olandez de către Agenția Generală de Informații și cea Militară, în care se afirmă că atacurile au fost cel mai probabil organizate cu ajutorul autorităților ruse. Investigația a scos la iveală o serie de atacuri digitale începute în 2024, unde gruparea a reușit să acceseze date sensibile ale unor oficiali și instituții guvernamentale.

Autoritățile olandeze menționează că atacurile grupării de hackeri se încadrează într-o amenințare cibernetică mai largă, la nivel european, cu mai multe ținte ale statelor NATO. Hackerii au fost identificați în toamna anului trecut, în urma unei operațiuni care avea legătură cu rețelele informatice ale poliției olandeze.

De asemenea, gruparea „Laundry Bear” a încercat să penetreze infrastructura digitală a unor companii europene din domeniul tehnologiei, în special a celor specializate pe echipamente militare, cu scopul de a obține informații strategice legate de achizițiile de armament ale statelor occidentale și de livrările către Ucraina, într-o situație tot mai tensionată datorită războiului ruso-ucrainean.