HALUCINANT: Un PREOT a fost condamnat la ÎNCHISOARE pentru sute de acte de PEDOFILIE
Un fost preot în vârstă de 53 de ani a fost condamnat joi de un tribunal german la opt ani şi şase luni de închisoare pentru comiterea a peste o sută de agresiuni sexuale asupra a cinci băieţi şi a unei tinere.
Tribunalul a decis că înainte de ispăşirea pedepsei, acuzatul, deja condamnat în trecut pentru infracţiuni sexuale, trebuie să urmeze un tratament psihiatric într-o instituţie închisă.
„Trebuie să aşteptăm să vedem ce curs va lua terapia”, a declarat instanţa într-un comunicat. Durata internării psihiatrice nu poate fi determinată a priori şi se va întinde probabil pe „mai mulţi ani”, a precizat instanţa de judecată, potrivit Agerpres.
„Pentru moment, nu este încă posibil să se stabilească dacă acuzatul va prezenta un pericol pentru colectivitate după tratamentul într-o unitate de psihiatrie închisă”, a adăugat jurisdicţia.
Parchetul şi apărarea acuzatului, care a recunoscut faptele, au cerut luni o pedeapsă de mai mulţi ani de închisoare şi plasarea într-o unitate de psihiatrie.